A trai sau a supravietui?

A trai sau a supravietui?

Daca ar fi sa imi pun mie intrebarea daca e vreun moment cand viata nu mai are rost, as spune ca nu exista mai stupida si nepotrivita intrebare. Sigur ca exista momente cand drumul parca se ingusteaza, cand parca orice ai face adanceste si mai mult prapastia. Sigur ca sunt momente cand iti vine sa te iei de mana si sa dai cu tine de perete. Dar pana la a ajunge sa nu mai consideri ca viata are un sens, este cale lunga.

Totusi, da , am si un totusi aici.

Cred ca exista  persoane care care dupa ce au trecut prin tot sablonul bine definit al unei vieti normale, ajung intr-un punct mort, de unde debusolate, constient sau inconstient, incearca ca caute un punct de sprijin si un motiv de ca continua drumul. Sigur ca nu spun deschis ca viata nu ar mai avea un rost, dar din propriile lor actiuni, vezi ca “rostul” lor parca s-a incheiat, cred ei, dupa ce au parcurs cu brio fiecare etapa. Ca la un joc, treci de stadii, unul dupa altul si ajungi la final si spui…acum ce?

Am intrebat candva, o persoana care, ca sa zic asa, a luat un 10 cu plus la parcurgerea etapelor, care e scopul vietii acum dupa ce a facut o scoala, a facut armata, si-a facut familie si a  a facut copii? Raspunsul m-a uimit si nu prea. A dat simplu din umeri, spunand, NU STIU. Atat a putut spune dupa zeci de ani de viata petrecuti in straduinta de a nu iesi din limite, de a nu se autodepasi, de fi pe placul parintilor, de a fi pe placul lumii. Acolo a ramas intepenit, in punctul in care instructiunile de utilizare s-au epuizat.

Acum, cand nimic nu ar trebui sa mai fie apasator, nici obligatii, nici dorinta de a fi in rand cu lumea, cand autodepasirea e mai posibila ca oricand, acum a lasat armele jos, pentru ca nu si-a dat seama ca ghidul explica doar cum sa supravietuiesti, nu cum sa traiesti. Am mai spus, o spun si o sa o tot repet. Daca omul se leapada de umanitatea din el, de darurile cu care a fost inzestrat, ramane doar un simplu animal care prin actiunile lui, indiferent cum le-ar denumi, cauta sa isi satisfaca aceleasi instincte primare ca si cel mai scarbos vierme ce se infrupta din carnea imputita a unui cadavru. Unii ii spun cariera sau job, dar toate pentru salariul care sa le ofere posibilitatea de a se hrani. Unii ii spun moda, trend, dar vorbim de o simpla acoperire a corpului si protejare impotriva frigului sau a soarelui. Unii ii spun iubire, amestecand puritatea si nevinovatia sentimentului cu gunoiul denaturii sexuale, dar vorbim de aceeasi imperechere necesara perpetuarii speciei.

Personal, cred ca viata e mai mult de atat. Cred ca e mai mult decat mancare, imbracare si inmultire.

Ce facem cu celelalte daruri pe care omul le are, in diverse proportii? Ce facem cu darul de a picta, a scrie, a inventa? Se opresc oare astea odata cu finalizarea integrarii in randul lumii?

De ce ai prefera sa ramai pe o linie moarta daca stii ca poti face ceva in plus? Doar pentru ca nu e nimeni care sa iti spuna cum sa pasesti, e un motiv suficent de puternic ca sa nu inaintezi?

Gandeste-te ca lumea a fost modelata de oameni care au vrut si au gandit mai mult. Au inceput prin a dori sa poata  face mai mult. Drumul nu e usor. Te vei impiedica de multe pietre, avand privirea atintita inainte, spre scop, dar cu fiecare pas esti mai aproape de el.

Calea ta, a mea si a oricui de pe pamantul asta e formata din multi pasi, unul dupa altul.

Invata sa doresti sa mergi inainte. Agata-te de orice simti ca te motiveaza sa nu abandonezi lupta.

Fereste-te de momentul in care ajungi sa spui “Nu pot mai mult”, pentru ca acela va fi momentul cand te vei fi oprit din a-ti trai propria viata.

viata ,credinta, incredere

 

foto: https://religionama.wordpress.com/

Da mai departe:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *