Ce-i mai mica si mai mica decat … inima…de furnica ?!?!

Duminica trecuta am evadat  pe malul Nerei, inarmat cu doua undite, convins ca voi scoate ceva pește. Ei bine, peștii nu au fost așa de convinși de convingerea mea, așa ca m-am intors cu traista  goala.

Dar ce vroiam sa va povestesc, a fost mica observație facută asupra unui mușuroi de furnici pe care din greșeala l-am deranjat, în timp ce cautam un bolovan pe care sa imi odihnesc oasele. Da, rostogolind eu un bolovan și neștiind ca el era acoperisul unui adevarat mușuroi de furnici, le-am deranjat pe micuțele făpturi.

Ca o parelelă, de mic copil mi-au placut insectele si nu cred ca era vreo insecta pe aici prin zona pe care sa imi fi fost frica sa o iau in palma, dar față de furnici și albine am un foarte mare respect. Din punctul meu de vedere, stupii de albine si mușuroaiele de furnici sunt exemple vii de societate perfectă. Sunt mici și firave, dar multe. Fiecare individ este dotat cu o putere extraordinară, fiind in stare sa ridice pană la de cateva zeci de ori propria greutate, dar cu toate astea, niciunul dintre ei nu are dorința de e ieși in evidență. Important este doar grupul, stupul sau mușuroiul, fără de care știu că nu ar supraviețui.

foto: https://wikimedia.org
Și acum revenind la întamplarea de duminica, dupa ce am ridicat piatra pe care vroiam sa ma odihnesc, am văzut sute de furnici si ouă . Le perturbasem liniștea in “maternitate”. Ce m-a suprins a fost ca nu erau agitate sa vină sa lupte cu mine, să imi arate cat de tari erau. Nu au îndreptat spre mine nici tunuri, nici săgeți; nu au facut nici plangere la vreo curte europeana; nu au început nici o cursă a înarmarii, convinse ca au fost atacate de teroriști.

Singura lor preocupare în acel moment a fost protejarea  ouăelor, a viitoarei generații. Absolut fiecare furnicuță lua cate un ou si intra cu el in crăpatura pămantului, acolo unde probabil ca li se continua mușuroiul. In cateva minute, numărul ouălelor se micșorase semnificativ.

 

 

Stăteam uimit și priveam cum făpturile astea mai marunte decat unghia degetului mic, au făcut instinctual ceea ce nouă, societății umane, ne-ar fi trebuit mandate, procuri, curți de judecată sau orice alt aparat birocratic cu care de bună voie ne-am împovărat.

Ele au legi nescrise care apără negresit mușuroiul, noi avem mii de legi scrise pentru cei ce se consideră mai egali decat alții, ca și cum nu ar fi parte din “mușuroi”.

Ele, furnicile si albinele au regina (nu sunt sigur dacă și furnicile au o regină) care negreșit dorește doar binele grupului, niciunul dintre indivizi răzvrătindu-se pe munca pe care o are de făcut. Noi avem conducatori, și istoria a demonstat de atatea ori, care sunt impinși doar de orgoliul personal, reușind sa amăgeasca prin vorbe, sute de mii de oameni sa îi urmeze in cucerirea lumii. Prețul pentru această atitudine nu a fost niciodata altul decat masacrarea semenilor.

foto: http://www.roughguides.com

 

Avem peste tot în jurul nostru, exemple de viețuire în raport cu natura și in raport cu semenii. Nu trebuie decat să deschidem ochii și să vedem, sau mai bine zis să ne dorim să vedem ceea ce e de văzut și să conștientizăm că înainte nu putem merge decat împreună.

 

foto: https://wikimedia.org

 

Da mai departe:

4 thoughts on “Ce-i mai mica si mai mica decat … inima…de furnica ?!?!

Leave a Reply to Ramona Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *