“Organic Escapement” – jucariile cinetice ale lui Dolf Perenti

Fizica a fost o materie pe care nu aș putea spune că am îndrăgit-o până acolo încât să o includ printre materiile preferate. Probabil din cauza multor probleme pe care nu am fost învățat să le gândesc practic. Până la urmă, mare parte dintre legile cunoscute ale fizicii au ieșit din experimente și observații. Oamenii au văzut întâi partea practică a legii și apoi au încercat să o transpună în ecuații simple scrise pe o hârtie.
Probabil că dacă fizica aș fi învățat-o realizând jucarii precum cele create de Dolf Perenti, acum ar fi stat altfel lucrurile  și as fi putut să vă plictisesc povestindu-vă vreuna dintre legile vastei materii numită fizică.

De fapt despre astea vroiam să vă vorbesc, despre câteva jucării de lemn, simple angrenaje si pârghii, care odată pornite, își continua miscarea neîntrerupt până cand se intervine iarăși din exterior, mai exact pui mâna și oprești mașinăria.

“Jucariile”așa cum a m spus, sunt compuse din roți dințate și contragreutăți realizate din lemn. Mecanismul se folosește de aceste greutați iar sub actiunea directă a atracției gravitaționale, încearcă in continuu să atingă starea de echilibru, fără sorți de izbândă, dând astfel naștere unor mișcări spectaculoase, neîntrerupte.

 

Da mai departe:

One thought on ““Organic Escapement” – jucariile cinetice ale lui Dolf Perenti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *