Povești cu arahnide

Povești cu arahnide 2

 

Încă de la primele postări pe acest blog, mă gândeam să vă povestesc vreo trei întâmplări care m-au făcut să îmi schimb părerea despre paianjeni.

Știu că nu e un subiect pe placul multora, la fel ca cel despre șoareci, șobolani sau șerpi.

După spusele wikipedei, cuvântul arahnidă are la bază cuvântul grecesc αράχνη (arachne), care înseamnă paianjen și se pare că există și o legendă despre o țesătoare pe nume Arachne, care a fost a fost preschimbată în paianjen de către zeița Atena. Tare geloși mai erau zeii grecilor pe frumusețea pământencelor.

Deci, ca să fiu și eu în trend și să încep discuția cu o concluzie înainte de a spune ceva, despre paianjeni ca și despre majoritatea insectelor aveam o părere deloc specială. Insecte, multe picioare, pânze întinse în orice colț, nimic special. Asta în aparență, până când am avut ocazia, de fapt vreo trei la număr, de a mă convinge de superficialitatea concluziilor pe care le trăsesem.

 

Povestea 1: Dragostea maternă

În vara anului trecut, am plecat la pescuit pe Nera. Am plecat de dimineață cu gândul să prind locul potrivit unde să arunc momeala. Acum nu îmi mai aduc aminte dacă în acea zi am prins ceva sau nu, dar îmi aduc aminte de întâmplarea cu care s-a încheiat ziua.

Pe drumul de întoarcere spre casă, fiind mai spre seară, am văzut pe asfalt ceva care semăna cu o insectă, dar îmi părea diformă. Mie mi-au plăcut insectele de mic copil, dar parcă ceea ce vedeam stand în mijlocul drumului, nu semana cu nimic din ceea ce cunoasteam. M-am apropiat și abia atunci am realizat că era un soi de paianjen, pentru că parea a avea ca niște umflături pe el. Am luat un băț ca să îl dau din drum să nu îl calce vreo mașină. Paianjenul, care  avea cam 1,5-2 cm, era destul de marișor, a dat să fugă spre marginea drumului, însă în timp ce fugea să își scape viața, căci nu știa că eram cu gânduri pașnice, de pe el au început să cadă un fel de puncte negre. M-am pus pe burtă ca să văd ce erau acele puncte și am realizat că erau mici pui de paianjen. Era o mămică paianjen care își căra puii pe propriul ei corp. În momentul în care mămica-paianjen a văzut ca îi cad copiii, s-a oprit și s-a întors după ei. Puii s-au urcat din nou pe ea. Lucrurile astea s-au repetat de vreo 2-3 ori, pentru că ea grăbea mersul ca să scape de bățul care se apropia amenințător de ea. De cîte ori luam bățul de lângă ea, mămica se întorcea să își recupereze puii rămași în urmă. După cîteva minute de disperare și eforturi eroice, mămica-paianjen cu copii-paianen, au ajuns în siguranță, în iarbă.    

 

Povestea 2: Munca în echipă

Cea de-a doua poveste ca și cea de-a treia, sunt două mici experimente.

Într-o zi, am găsit un colț al unei încăperi unde se aflau vreo 3-4 pânze mici de paianjen una deasupra celeilalte, la vreo distanță de 20-30 una de alta. Nu am văzut nici un paianjen pe vreuna dintre pânze ci doar cățiva paianjeni micuți si “inofensivi” stând pe marginea pânzelor.

Eram curios ce o să se întâmple dacă le dau o momeală vie. Am prins o lăcustă și am lăsat-o pe prima pânză, cea mai de sus. Lăcusta fiind destul de mare, a început să se zbată și în câteva secunde a rupt pânz. A căzut pe a doua, a rupt-o, apoi pe a treia și culmea s-a oprit în cea de-a patra. Mă gândeam că aici se termină povestea, lăcusta va da de doua ori din picioarele ei lungi, va rupe pânza și se va elibera. Paianjenii aceia mici și “inofensivi”, însă, nu au fost de aceeași părere. Au început să coboare și cei de la pânzele de mai sus, cele rupte de lăcusta în cădere liberă și veneau până la lăcusta care se zbătea, o atingeau si fugeau la perete. Repetau aceeași mișcare in continuu. Nu înțelegeam ce încearcă să facă. Răspunsul l-am primit imediat ce am schimbat unghiul din care observam acțiunea. Ce făceau  paianjenii? Atunci când se atingeau de lăcustă, ei , de lipeau de ea un fir de pânză și fugeau la perete pentru a ancora lăcusta de perete. Toți paianjenii făceau aceleați mișcări: perete, lipit fir de lăcustă, perete, lipit fir de perete.

Toată această muncă  a durat vreo jumătate de oră, timp după care lăcusta a fost complet ancorată de perete cu sute de fire aproape invizibile.

 

 

 Povestea 3:  Inteligență în anihilarea inamicului

Sunt o grămadă de tipuri de paianjeni, dar din cei care stau prin casele noastre, sunt vreo două tipuri, unii mai negricioși și dolofani și unii cu corpul ca o boabă de mazăre mai mică, dar cu niște picioare foarte lungi.

Pun aici două fotografii pentru exemplificare, ca sa fim siguri ca ne gândim la aleași insecte.

foto: http://bloggingthegreen.com
foto: http://www.descopera.ro

Cum am mai spus, la acest experiment am ajutat și eu puțin. Eram curios ce se întâmplă dacă pun pe aceeași pânză, doi paianjeni diferiți. Se vor lupta? Se vor ignora? Vor lucra împreună?

Vroiam să aflu care e răspunsul corect. Prin urmare, am luat paianjenul cu picioare lungi și l-am pus în pânza paianjenului negru. În primul minut nu s-a întâmplat nimic, dar când cel cu picioare lungi a încercat să fugă, paianjenul negru nu a stat indiferent.  Încerca cu disperare să ajungă la el , dar era împiedicat de picioarele extrem de lungi ale invadatorului.

Ca și în primul caz, m-am găbit în a trage o concluzie. M-am gândit că treaba se va încheia simplu, cel cu picioare lungi cum nu putea fi atacat, va ieși de pe pânza și povestea e gata.

Dar nu fost așa, fiindca paianjenul negru a adoptat o altă tactică. A început să rupă, pe rând picioarele lunganului. Unul după altul, a rupt picioarele lungi exact de la încheietură. Cu picioarele rupte, paianjenul cu picioarele lungi a căzut în plasă și-a găsit într-un final sfârșitul înfășurat ca o mumie , în pânza paianjenului negru.

 

Probabil că cei care au fobie de insecte, în special de paianjeni, nu vor citi articolul, dar privind dincolo de faptul că vorbim de niște simple insecte, întâmplările în sine, pot spune foarte multe despre lumea ce ne înconjoară.

De multe ori mă gândesc că sunt atâtea lucruri pe lângă care trecem nepăsători, lucruri care pot spune o poveste, sau chiar mai mult , pot vorbi despre viața înșăși.

Dacă ieși pe stradă și întrebi oamenii care ar cam fi scopul vieții, sunt sigur că mare parte ar spune:  să am o casă, să am un job, să am o carieră, să am o familie, să am aia sau cealaltă. Puțini sunt cei care măcar se vor gândi sau își vor pune întrebări despre scopul tuturor acestora.

Dar hai să nu închei într-o notă pesimistă, așa că vă spun și o poantă faină care are legătură cu subiectul:

De ce femela păianjenului  “Văduva neagră” îşi omoară masculul după împlinirea actului sexual?

Ca să oprească sforăitul înainte de a începe.   😆

 
 


 
 

Da mai departe:

One thought on “Povești cu arahnide

Leave a Reply to iulia anghelescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *