PROIECT 3D: Hamac rustic pentru gradina v.01

PROIECT 3D hamac pentru gradina v01

Hai vară, hai.

Vreau să vă arăt prima dintr-o serie de idei pentru hamace de grădină. Toată lumea știe ce e un hamac, nu? O bucată de pânză suficient de solidă, atârnată între doi copaci. Soluția de bază.

Ce mi-am imaginat eu, sunt, ca să zic așa, un fel de hamace permanente. Adică , suportul hamacului să rămână pe loc, iar în timpul sezonului rece, doar materialul textil să poată fi luat pentru a fi protejat.

Ca de exemplu, în aceată primă idee, suportul de care este agățat hamacul propriu-zis, este realizat în stilul unei pergole, doar că la dimensiuni mai reduse, dar cu suficient spațiu cât să poată susține un hamac pentru una sau două persoane.

La baza fiecăruia dintre stâlpii de susținere, se poate planta câte un fir de iederă, astfel că în scurtă vreme, când aceasta se va întinde peste toată suprafața pergolei, veți avea umbră din belșug în timp ce vă odihniți în hamac. Avantajul iederei este acela că se păstrează verde în toate anotimpurile.

În locul iederei se pot planta și flori cățărătoare sau viță de vie, dar toamna veți avea de furcă cu frunzele uscate.

Primăvara, până toama târziu, suportul de lemn, poate avea și o altă utilitate. De inelele care susțin hamacul, atunci când acesta nu este folosit, se pot agăța ghivece cu flori.

 

PROIECT 3D hamac pentru gradina PROIECT 3D hamac pentru gradina PROIECT 3D hamac pentru gradina PROIECT 3D hamac pentru gradina

 

 

Da mai departe:

One thought on “PROIECT 3D: Hamac rustic pentru gradina v.01

Leave a Reply to Persa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *